Pentru Adriana Georgescu, teroarea a început la o vârstă la care alţii abia îşi încep viaţa de „oameni mari”. Adriana este absolventă de Drept, a fost infirmieră şi jurnalistă, când ajunge şefă de cabinet a generalului Nicolae Rădescu…
Toți actorii cu care am lucrat au terminat facultatea la Cluj, asta dacă nu erau studenți în perioada desfășurării proiectului?
Din mijlocul războiului (Primul Război Mondial, al Doilea sau din Afganistanul contemporan), soldaţii trimit scrisori acasă. Un tânăr regretă că în vremuri paşnice nu i-a oferit flori iubitei, dar îi trimite, în plic, un bucheţel din mijlocul războiului…
Ionuț Caras și Matei Rotaru, actori în cadrul Teatrului Național din Cluj-Napoca, împreună cu doi studenți, Daniela Purcărea și Ștefan Iancu au eliberat cuvintele soldaților care au fost trimise, de pe front, în plicuri mai noi sau mai vechi.
Oaia neagră de la Cluj – un poem în mișcare și sunet despre apariția și dispariția lui Călin Nemeș. Deși momentul comemorativ pentru cei 30 de ani de la Revoluția din 1989 a trecut, istoria nu trebuie uitată.
Nichita Stănescu nu înseamnă doar Ploaie în luna lui Marte. Gellu Naum nu înseamnă doar Apolodor. Ei sunt mai mult de atât. Sunt de necuprins.
Tetelu a trăit în paginile Academiei Cațavencu aproape 10 ani. Am respirat alături de el, am înjurat, am filosofat și am râs mult în toți anii ăia. Acum trăim din nou în Tetelia, satul european în care totul e posibil și nimic nu trebuie să ne mire.
Cacealma cu Surbelea va fi, credem noi, un jam session (muzică, texte bune și dans) într-o combinație irepetabilă. Nu știu dacă ne vom mai regăsi toți 4 în aceeași formulă.
GEWALT LA DARABANI este o dramatizare după ”Procesul locuitorilor din Darabani, înaintea Curții cu Jurați din Dorohoi: darea de seamă in-extenso, cu pledoariile D-lor T. Maiorescu, L. Dimitriu, N. Voinov, P. Ghica, Lepădat, Mândru, Nic. Ionescu şi G. Cimara şi raportul Procurorului General Remus Opran”(ediție îngrijită de Victor Teișanu).
Din punct de vedere literar, Scrisoarea atinge un nivel extraordinar. Perechea de contradicții între vinovăție și iertare pe care este construit scrisul a fost pusă în echilibru și acum totul se rotește în jurul centrului propriu, până când cititorului i se împăienjenesc ochii și cuvintele își pierd orice sens în urechile celui care ar vrea să le audă rostite.
