9 Rușini

Într-o perioadă în care, după câte mi se pare, încă ne revenim de pe urma pandemiei, a prostestelor, a alegerilor tumultoase, teatrul vine în ajutorul nostru ca o vestă de salvare, dar și ca o placă comemorativă pe care îmi imaginez că ar scrie “in memoriam”. Dar la fel scrie și pe adevăratele plăci de pe clădirile din Cluj-Napoca – și nu numai –  și totusi, ne plecăm privirile în telefoane zi de zi trecând pe lângă ele, iar știrile curg ca un râu alimentat de ură. Cei ce au venit aici să lucreze sunt denigrați, marginalizați, bătuți, trimiși înapoi în țara lor. Nu mai contează că românii lucrează în alte țări de ani de zile, cu aeeași speranță la un trai mai bun. Acum e timpul în care se nasc patrioți. Turul doi înapoi, sau cum să întorci un popor împotriva lui însuși. Cea mai ușoară cale e să dezbini din interior, dar aici vorbim despre Arta Războiului, ori nu sunt sigură că cei ce doresc această dezbinare chiar l-au citit pe Sun Tzu. Se citesc puține cărți, dar multe știri, false sau nu, pare să conteze prea puțin atunci când orice titlu nou e un motiv suficient de bun ca să scriem – și se scrie, foarte mult, dar nu așa cum se scria odată. Acum se scriu comentarii pe facebook unde avem o rată de viol a limbii române la fel de mare ca cea de agresiune împotriva femeilor din România. Vorbim despre politică de parcă suntem toți absolvenți de studii politice și devenim patrioți atunci când se pune de bătaie, atunci când e cool, atunci când așa ne zice o postare de pe undeva. Apoi urâm și urâm atât de mult încât devenim flăcări roșii care ard și se mistuie fără să încălzească pe cineva, ci doar  ard în neștire până nu mai rămâne decât un scrum ce va fi suflat de vânt și uitat. Uitarea e cel mai mare inamic, vine alături de indiferență. Pentru stimularea memoriei se poate consuma magneziu, literatură, sau teatru. 

Texte bune în locuri nebune, în colaborare cu Create.Act.Enjoy si Teatrul Național Cluj-Napoca, cu susținerea AFCN, a Consiliului Județean Cluj și a UNITER, inaugurează stagiunea 2025-2026 cu spectacolul 9 rușini și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României. Spectacolul e un must-see, iată de ce:

De la prăbușirea monarhiei la protestele recente, spectacolul urmărește 9 episoade controversate din istoria României. Spectacolul se joacă în două părți, în două seri consecutive.

Încă de la început, muzica, proiecțiile și dedicarea actorilor te răpesc și te transpun în trecut. Spectacolul dovedește ceea ce teatrul e menit să facă: ne spune o poveste. O poveste în care e mult adevăr, presărat cu umor și tragedie. Acum râzi, acum plângi, acum îți spui în sinea ta Doamne, nu se poate să se fi întâmplat așa. O analiză în detaliu a fiecărui episod ar fi lungă și inutilă în scopul acestui material, căci aș prefera ca cititorul să fie îndemnat să vadă spectacolul. Ceea ce se poate spune și trebuie să se spună, de fapt, este despre prestația actorilor: excepțională, într-un singur cuvânt. În fundal s-au difuzat proiecții, în concordanță cu evoluția scenariului, iar roșul a predominat în cromatica spectacolului. Roșu ca sângele vărsat, roșu ca partidul comunist, sau ca trandafirii. Echipa și-a plimbat spectatorii prin istorie, de parcă noi am fi fost Scrooge, iar ei fantomele trecutului-recent. 

Sunt explorate teme precum anti-semitismul, avortul ilegal, indiferența care ucide, constrângerea, asuprirea. Se aduce aminte de abdicarea regelui Carol al II-lea, mineriadă, femeia în rochie albastră, tragedia Colectiv și protestele recente. Pe durata întregului spectacol actorii păstrează o energie atât de intensă încât pare, uneori, că ar vrea să îți urle istoria în față, nu doar să o povestească. Când Adelin Tudorache intră întâia oară în scenă, prezența sa e atât de vie încât spectatorul s-ar putea simți tentat să sară de pe scaunul său și să îi fugă în ajutor acelui personaj tragic pe care îl înfățișează. Salomeea Rusu, de asemenea, este o actriță de o versatilitate aparte, acum frivolă, acum cu un glas ce tună. Scena femeii în rochie albastră, care a trecut prin iad și a ieșit cu capul sus și spatele drept, e alăturată unui alt moment emoționant. Diana Buluga, Salomeea Rusu, Andreea Șovan, Mălina Andreescu și Raluca Lupan, îmbrăcate simbolistic în albastru, ca vânătăile, sunt un tablou al feminismului, prinse într-un dialog onest despre nedreptate și curajul de a merge înainte. Albastru, totuși, nu e doar culoarea vânătăilor, ci și o culoare nobilă, atribuită regalității. 

Îmi e indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, este titlul unui film românesc, dar au fost și cuvintele lui Mihai Antonescu atunci când a justificat idelologic masacrul de la Odessa, replica este amintită și în spectacolul 9 rușini, în contextul anti-semitismului. Nu vorbim despre asta, este titlul unei piese de teatru scrisă de Alexandra Felseghi, dar este și o replică din spectacolul 9 rușini. Atunci când nu se vorbește despre istorie, nu se vorbește despre intimitate – că e păcat –  nu se vorbește despre nimic, se naște ignoranța. 

Matei Rotaru, în rolul lui Ion Iliescu, este o prezență scenică care fură privirea spectatorului imediat, cu mâinile acoperite de sânge, un buchet de trandafiri roșii la piept și un zâmbet nestins pe chip, dulce-amar ca otrava. 

O temă este constantă, chiar și atunci când corupția e mare iar pădurea e construită din blocuri comuniste, chiar și atunci când poporul e alcătuit din daci orbi, ceea ce a fost nu mai poate fi schimbat. Când oamenii ard, întreaga țară arde. Protestele devin lupte între jandarmi și cetățeni. Corupția ucide, dar corpuția e peste tot. 

Poate cineva s-ar întreba de ce ar fi bine să vadă acest spectacol? Ar fi bine pentru că e teatru și e divertisment, e o poveste lungă și frumos așezată în scenă. Ar mai fi bine, pentru că e adevăr prin ficțiune și ar mai fi bine pentru că istoria se predă cu puțin interes – uneori din partea elevilor, uneori din partea profesorilor – și nu e bine să nu fie cunoscută. Cel ce nu învață din greșelile trecutului e condamnat să le repete. Ar mai fi bine, pentru că sunt timpuri de încercare, iar gloanțele șuieră deja prin aer, doar că nu sunt din metal, ci sunt formate din cuvinte. 

Spectacolul 9 rușini și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României este cel mai amplu proiect Texte bune în locuri nebune, de până acum. Un spectacol cu o durată de aproximativ trei ore, în două părți, greu de cuprins în puține rânduri. Se numără printre cele mai bune proiecte realizate până acum. 

Echipa spectacolului:

dramaturgie: Cosmin Stǎnilǎ, Saşa Ceban, Ionuț Caras
regie: Ionuț Caras și echipa
video: Andrei Cozlac, Radu Marțin
muzicǎ: Magor Bocsárdi
consultanțǎ costume: Mirela Grindean

distribuție: Diana Buluga, Salomeea Rusu, Andreea Șovan, Mălina Andreescu, Raluca Lupan, Ioan Crișan, Adelin Tudorache, Matei Rotaru, Sebastian Topan, Andrei Mărcuță, Alex Hegheduș și Christian Har

foto & video: Alina Andreea Grigorescu, Raul Stan
design grafic: Cristian Luchian
comunicare și PR: Raluca Bugnar, Salomeea Rusu, Ilinca Humelnicu
management de proiect: Diana Moga
coordonare artisticǎ: Diana Buluga

Cronicǎ de spectacol scrisǎ de Raluca Salamon, dupǎ premiera de la Cluj-Napoca, în 5 și 6 septembrie 2025.