După degringolada și glonțul (devenit deja proverbial) care ne-a șuierat pe lângă urechi cu ocazia ultimelor alegeri prezidențiale, am remarcat cu oarecare neliniște că ignoranța, educația precară și furia oarbă, fără discernământ, ne-au adus în situația de a avea mai mulți adepți ai extremismului decât aș fi crezut.
Vara anului 1956. Primăria orașului Berna găzduiește un proces penal foarte ciudat: patru cetățeni români sunt judecați sub acuzația de terorism. În februarie 1955, ei au ocupat Legația Republicii Populare Române din capitala Elveţiei, pentru a atrage atenția asupra abuzurilor comise de regimul comunist de la București.
Oaia neagră de la Cluj – un poem în mișcare și sunet despre apariția și dispariția lui Călin Nemeș. Deși momentul comemorativ pentru cei 30 de ani de la Revoluția din 1989 a trecut, istoria nu trebuie uitată.
Nichita Stănescu nu înseamnă doar Ploaie în luna lui Marte. Gellu Naum nu înseamnă doar Apolodor. Ei sunt mai mult de atât. Sunt de necuprins.
Tetelu a trăit în paginile Academiei Cațavencu aproape 10 ani. Am respirat alături de el, am înjurat, am filosofat și am râs mult în toți anii ăia. Acum trăim din nou în Tetelia, satul european în care totul e posibil și nimic nu trebuie să ne mire.
Cacealma cu Surbelea va fi, credem noi, un jam session (muzică, texte bune și dans) într-o combinație irepetabilă. Nu știu dacă ne vom mai regăsi toți 4 în aceeași formulă.
GEWALT LA DARABANI este o dramatizare după ”Procesul locuitorilor din Darabani, înaintea Curții cu Jurați din Dorohoi: darea de seamă in-extenso, cu pledoariile D-lor T. Maiorescu, L. Dimitriu, N. Voinov, P. Ghica, Lepădat, Mândru, Nic. Ionescu şi G. Cimara şi raportul Procurorului General Remus Opran”(ediție îngrijită de Victor Teișanu).
Din punct de vedere literar, Scrisoarea atinge un nivel extraordinar. Perechea de contradicții între vinovăție și iertare pe care este construit scrisul a fost pusă în echilibru și acum totul se rotește în jurul centrului propriu, până când cititorului i se împăienjenesc ochii și cuvintele își pierd orice sens în urechile celui care ar vrea să le audă rostite.
Trăim vremuri în care unele opere de artă sunt puse în discuție. Se interzic cărți, se demolează sculpturi, sunt cenzurate picturi și sunt interziși scriitori. Și asta fie în numele corectitudinii politice, fie invocând alte probleme: obscenitate, violență, discurs anti-establishment, mesaj politic, o atitudine critică față de biserică sau chiar religie, etc.
“PE EI! Acestea au fost cele 2 cuvinte scurte care au declanșat ororile de la Pitești. O comandă pe care o adresăm de obicei câinilor atunci când atacă. Un ordin direct, rapid și cu consecințe înfiorătoare care ne urmăresc și azi, după aproape 70 de ani de la încheierea atrocităților.