TEATRU, ISTORIE ȘI CURAJ: POVESTEA DIN SPATELE „9 RUȘINI”
O invitație în bucǎtǎria internǎ a spectacolului „9 RUŞINI și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României” alǎturi de cei 3 dramaturgi care au scris textele originale: Ionuț Caras, Cosmin Stǎnilǎ şi Saşa Ceban.
Spectacolul „9 RUȘINI și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României” este o creație artistică inspirată din fapte reale și contexte istorice complexe. Textul dramaturgic propune o versiune ficționalizată a istoriei, asumându-și libertăți menite să exploreze teatral perspective umane și emoționale.
Cum a apărut ideea proiectului?
Ionuț Caras: După degringolada și glonțul (devenit deja proverbial) care ne-a șuierat pe lângă urechi cu ocazia ultimelor alegeri prezidențiale, am remarcat cu oarecare neliniște că ignoranța, educația precară și furia oarbă, fără discernământ, ne-au adus în situația de a avea mai mulți adepți ai extremismului decât aș fi crezut. Procentul e în creștere acum. Mi s-a părut periculos că mai ales tinerii au aderat atât de repede la melanjul acesta găunos între „apă, hrană, energie” și tot felul de -isme din care se desprinde ideea nocivă că străinul e de vină mereu și că noi suntem drepți ca brazii, fără pată și tributari lupului dacic și domnitorilor neprihăniți. Dar poate că m-am speriat eu degeaba și nu a fost decât o manipulare pe stil rusesc.
Și da, acesta a fost punctul declanșator: cum să ne facem meseria încercând să fim utili și să aducem în dezbatere diverse episoade neplăcute, chiar rușinoase, din trecutul nostru istoric. Nu pretindem că facem noi dreptate, nici că așezăm lucrurile în matcă, dar, în același timp, nu cred că legionarii au fost mișto sau că anii comunismului au fost cool. Așa cum nu cred nici că șerpăria din politica românească, furturile, minciuna și corupția (la care am fost părtași) ar trebui să ne lase indiferenți.
Credit foto: Claudiu Guraliuc
E un proiect de anvergură pentru Texte bune în locuri nebune. Ce ți-a plăcut până acum din procesul de lucru, ce te-a speriat și ce te-a motivat să continui?
Ionuț Caras: Da, e cel mai mare proiect Texte bune de până acum. Am mai atins teme sensibile prin spectacole: antisemitismul din Moldova, persecuția și tortura la care a fost supusă Adriana Georgescu sau contradicțiile care l-au însoțit pe Călin Nemeș.
Îmi place cum se dezvoltă proiectul, îmi place că mă pot baza pe oameni (fără prietenii din Create.Act.Enjoy și Teatrul Național Cluj nu ar fi putut crește lucrurile). În același timp mă sperie când văd cum se dezvoltă proiectul și cât e de amplu. Sper ca toată lumea implicată, de la actori până la tehnicieni sau parteneri, să poate să exclame la final: mă, ce bine c-am făcut chestia asta! Nu am muncit degeaba!
Ce mă motivează să continui? Curiozitatea și contractul. Mă refer la contractul ăla nescris cu mine însumi și cu oamenii care au intrat în această horă. Dar, până la urmă, eu rămân mereu surprins de felul în care se transformă lucrurile: cum am ajuns să avem un text de peste 60 de pagini pornind de la câteva idei, cum am scos de la naftalină costume și obiecte de prin teatru, de faptul că văd cum echipa extinsă a proiectului zumzăie și construiește contextul.
Credit foto: Vlad Braga @bragovski
Cum te raportezi personal la „9 RUŞINI și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României”? Ce emoții ți-a trezit inițial proiectul? Ce gânduri, ce reacții?
Cosmin Stǎnilǎ: Când Ionuț Caras a venit prima dată cu propunerea proiectului, am știut instant că vreau să fac parte din el. Mă interesează în ultima vreme reconstituirea istoriei prin intermediul artelor spectacolului sau film, mai ales când lentila e una care caută narațiuni și cauzalități dincolo de simpla redare informativă. Deci e foarte pe gustul meu tot demersul.
Saşa Ceban: Primul lucru pe care l-am simțit în legătură cu acest proiect – și de aici cred că decurge totodată importanța lui majoră – a fost o ușoară senzație de anxietate, căci încă mă simt depășit de istorie ca obiect de studiu. În gimnaziu și în liceu niciodată nu am simțit curiozitate fațǎ de istorie și la finalul celor 12 ani de școală tot ceea cu ce am rămas au fost câteva idei vagi despre câteva evenimente mari. Parțial, acest lucru s-a datorat faptului că nu prea am avut noroc cu profesorii, iar parțial faptului că întotdeauna am simțit lipsa unui element esențial în relația dintre mine și această materie – și anume înțelegerea legăturii dintre istorie și viața reală. În școală mi s-a tot spus că istoria este despre relația cauză – consecință, dar, elev fiind, nu reușeam să urmăresc această relație până în punctul în care ea să devină relevantă pentru mine, astăzi. Cred că școala a eșuat și continuă să eșueze să ne explice multora dintre noi ce legătură are, de exemplu, Decebal cu alegerile politice contemporane sau cu faptul că oamenii din jurul nostru se plâng de criză și de sărăcie.
Credit foto: Andrei Han
Ce provocǎri necunoscute au venit la pachet cu munca de documentare de pânǎ acum? Și cum le-ai întâmpinat?
Ionuț Caras: A fost dificil să alegem Rușinile, prea era de unde. Fără să avem pretenția că alegerea noastră e cheia de boltă care ne rezolvă destinul, am amestecat până la urmă episoade concrete, întâmplate în momente istorice precise, cu situații mai ample, derulate uneori chiar pe parcursul unor zeci de ani. Am lucrat foarte bine cu Cosmin Stănilă și cu Alexandru Sașa Ceban și am reușit să definitivăm, după repetate sesiuni de întrebări, răspunsuri și iar întrebări, un scenariu care să includă opt episoade care ficționalizează diverse situații istorice. Episodul nouă va fi compus la lucru de către actori.
A fost greu să ne justificăm pentru că prima întrebare care venea era cum adică rușini? De ce rușini? Lumea se sperie de cuvântul ăsta. Reacția asta intră în aceeași narativă de care spuneam mai devreme, chiar dacă involuntar: nu ne spălăm rufele în public, nu am făcut greșeli ca popor, de ce nu ținem gunoiul sub preș, suntem bine, nu vrem scandal. Ori aici e o problemă. Când vezi candidați la președinție, chiar și ridicoli, care își iau lumina de la căpitan sau de la ruși, e periculos.
E greu să aștepți: texte, confirmări, sunete, imagini, bani, iar confirmări. E la fel de greu să amâni creația. Pentru că, nu-i așa, trebuie să aștepți. Ori eu nu sunt atât de tare încât să-mi fac planul total, să organizez în cap și pe foi spectacolul care nu există și să aștept fluierând. La mine e un pic altfel: oricâte flash-uri, atmosfere, gânduri sau planuri aș avea înainte, nu pot fără actori. Ei fac treaba până la urmă, ei ființează, ei locuiesc textul, ei umplu spațiul. Iar eu le pun mult în cârcă, mă las pe ei, cum se zice. Am nevoie de ei și sper ca, în momentele în care nu am ce să le zic, să poată găsi singuri motive și prezențe.
Saşa Ceban: Problema principală pe care am întâlnit-o în procesul de documentare a fost legată de accesul la informație. Nu a fost o problemă neașteptată și nici nu a reprezentat un impediment major, dar cred ca este relevant să vorbim despre ea mai ales în contextul acestui spectacol. Nu spun că informațiile nu există sau că ai nevoie de o permisiune de la slujbele secrete ca să le accesezi, sau că românii nu au scris despre ceea ce s-a întâmplat în România. Spun doar că, de-a lungul procesului de documentare, s-a dovedit a fi o sarcină infinit mai ușoară să găsesc bibliografia despre istoria recentă a României (și nu numai!) în limba engleză, scrisă de către autori străini, ceea ce mi se pare că este un foarte mare păcat. Nu pentru că informația în engleză sau în franceză sau în rusă se găsește ușor, ci pentru că aceea în română (deși există) se prăfuiește pe rafturi despre care nu știe nimeni.
Uneori, oamenii se trezesc să aibă curiozități pe care – așa cum ar fi normal în epoca în care trăim – ar trebui să și le poată satisface dând un search pe Google (sau Google Scholar, Jstor *nr. biblioteca digitalǎ de literaturǎ academicǎ). Însă atunci când căutarea unui articol de zece pagini se transformă într-o excursie chinuitoare prin zeci de site-uri dubioase care refuză să funcționeze, majoritatea oamenilor vor fi renunțat la documentare înainte să o înceapă. Unii dintre noi renunță să citească o carte pentru că nu au timp sau chef să meargă la librărie să o cumpere – putem să-i certăm pentru faptul că sunt ignoranți sau putem să le dăm un ebook.
Cosmin Stǎnilǎ: Scriind despre fuga lui Carol al doilea, de exemplu, mi-am dat seama că trebuie să înțeleg tot contextul politic din perioada aia. Și asta a fost mai complicat decât am prevăzut. E o perioadă destul de nebună, cu asasinate politice, partide scoase în afara legii, etc. Știam vag despre abdicare, dar de la asta până la a cuprinde totul ca să pot transpune în situație și replică e drum lung.
Ce ți-a plăcut pânǎ acum din procesul de lucru, ce te-a speriat și ce te-a motivat sǎ continui?
Saşa Ceban: În general, partea mea preferată din procesul de lucru la text este legată de documentare și acest caz nu este o excepție. Lăsând la o parte anumite provocări care pot deveni frustrante, îmi place etapa documentării în primul rând pentru că se simte productivă de două ori. O dată pentru că face parte din procesul de lucru și te apropie din ce în ce mai mult de produsul final și apoi pentru că te dezvoltă, îți lărgește orizonturile, îți îmbogățește cultura generală. Îmi place această parte a procesului pentru că o simt a fi extrem de recompensatoare.
Cosmin Stǎnilǎ: Am simțit foarte multă libertate de a experimenta. Formula dramaturgică de episoade scrise de 3 autori oferă lipsa presiunii unui întreg coerent venit dintr-o singură minte. Am putut să încerc diferite stiluri de scriitură, de la realism la abordări mai poetice. Sigur că e o presiune din cauza vastității temei, dar am simțit mai mult entuziasm decât anxietate.
Ce aşteptǎri ai de la spectacol? Cum ai vrea sǎ fie primit de tineri (el fiind creat special pentru categoria de public tânǎr, începând de la 16 ani)?
Saşa Ceban: E un spectacol la care a lucrat și lucrează o echipă dedicată, dar nu e un spectacol care își propune să înlocuiască o lecție de istorie sau o documentare riguroasă făcută pe cont propriu. Și chiar dacă și-ar propune nu cred că ar reuși. Spectacolul e constrâns de timpii de reprezentație, de cantitatea de informație pe care o poate reda fără să facă capul spectatorului să explodeze și, până la urmă, de miză. Miza principală pe care cred că o are este să amintească de legătura aceea, de relația care există între istorie și viața reală, imediată. Din cărți trecutul nu ni se arată decât ca printr-un văl de ceață, personalitățile importante par niște personaje mitologice, iar oamenii de rând niște simple numere, date, statistici. Sper ca acest spectacol să amintească (poate chiar să reveleze) cât de real a fost trecutul și cât de strâns legat este de prezentul nostru.
Ionuț Caras: Simt că poate fi ceva foarte strong (iată un cuvânt care nu e dac) și sensibil în același timp. Nu vreau să pedepsim și să arătăm cu degetul (asta e ușor și se practică), mi-aș dori în schimb să medităm, să nu mai punem botul la tot felul de măscărici nocivi care ne speculează vulnerabilitățile și furiile și să reacționăm civic. Sunt curios de ce va ieși. Am insomnii și frici, caut să le temperez și încerc să mă obișnuiesc (pentru a câta oară?) că, până la urmă, va ieși cumva. Nu știu încă cum și ce va ieși, dar sunt sigur că va fi cumva. Prefer să merg pe drumul proiectului și nu să mă cocoț pe vreun pisc care nu există.
Abia aștept să începem lucrul la Chidea (n.r. unde cei 12 actori vor avea o tabǎrǎ de creație de douǎ sǎptǎmâni) și să vedem cum se materializează textul. Acesta e un alt aspect interesant al proiectului 9 Rușini, faptul că nu lucrăm în orașul sufocant și obositor în care energiile se risipesc în loc să se adune, ci că vom locui și construi într-un spațiu privilegiat și izolat. Iar Mona și Feri Koós, cei care ne primesc cu generozitate în colțul lor de rai, merită toată aprecierea noastră.
Aș vrea ca tinerii să vină la spectacol și la atelierele pe care le pregătim, să discute, să se întrebe, să ceară, dar și să ofere, să nu facă istorie pe tictoc și să înțeleagă că trăiesc într-o țară (ca toate celelalte, de altfel) în care binele și răul, rușinea sau virtutea, oroarea sau decența, nu au depins decât de oameni, de deciziile și de acțiunile lor. Și, în felul acesta, poate că vor fi mai atenți la drumul pe care și-l construiesc și la intenția pe care o au în spate când încep să se gândească cam ce fel de oameni ar vrea să fie.
Cosmin Stǎnilǎ: Mi-ar plăcea ca spectacolul să aibă ceva dintr-un serial entertaining. Până la urmă teatrul e și divertisment. Prin genul ăsta de cârlig sper să atragă publicul care să se mire de ce povești surprinzătoare are istoria noastră, iar apoi să simtă că show-ul vorbește și despre ei și țara în care trăiesc azi.
Articol editat de Raluca Bugnar pe baza a trei interviuri cu Ionuț Caras, Cosmin Stǎnilǎ și Sașa Ceban.
Proiect: 9 RUŞINI și alte tablouri scandaloase din istoria recentă a României
Producǎtor: Texte Bune în Locuri Nebune
Co-producǎtori: Create.Act.Enjoy, Teatrul Național Cluj-Napoca
Finanțatori: Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), CONSILIUL JUDEȚEAN CLUJ, UNITER – instituție de utilitate publică (fonduri nerambursabile din timbru teatral)
Sponsori: WINCON, Carbococs Trading SRL, Bistro 1568
Parteneri: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Asociația FAPTE, Radio Cluj, Teatrul Masca București, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iaşi, Asociația Forum Apulum, Monica și Ferenc Koós, Orpheum, Timeland Odyssey
Elementele istorice din texte au fost verificate cu ajutorul partenerilor de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, iar interpretarea artistică a acestor elemente aparține exclusiv echipei spectacolului. Consultanța oferită de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei s-a limitat la aspectele strict istorice. Modul în care aceste informații sunt interpretate și integrate în spectacol aparține în întregime echipei artistice. Prin urmare, conținutul spectacolului nu angajează răspunderea muzeului și nu reprezintă în mod necesar poziția sa oficială.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
